VIAŢĂ ŞI SEMN

de Persida Rugu

VIAŢĂ ŞI SEMN

ION PODOSU, Poduri peste ceaţă, Editura Leka Brâncuş, Editor: Fundaţia „Optimiştii”, Bucureşti, 1997

Simbolul şi mitul sunt semne perene ale limbajului poetic. Sub acest „văl al lui Isis” (mister pe drumul cunoaşterii), se înscrie şi versul poetului Ion Podosu, verb prezent în paginile volumului „Poduri peste ceaţă”, apărut la Editura Leka Brâncuş, Editor: Fundaţia „Optimiştii”, Bucureşti, 1997.

Cartea cuprinde o paletă diversă de sensuri abordate empatic: „Viziuni subiective”, „De rerum natura”, „Exerciţii de iubire”, „Periplu prin real”...

Timpul istoric agresează timpul subiectiv: autorul se simte, încă din deschiderea volumului, situat „departe-n Insula/ Vremii” („Mitologie”).

Arta, ca un Prometeu suspendat, are şi menirea de catharsis pe cărarea îngustă de ape ce poartă spiritul spre Insulele Fericite din abisul teandric al memoriei umane.

Spaţiul regăsirii şi, totodată, al detaşării îl constituie insula, prezentă ca motiv liric în multe poeme ale sale („Moartea unui clovn”, „Naufragiaţii” ş.a.).

Cotidiene rumori alungă liniştea orelor. Păsări, astre, clopote eliberează visul de vâscozitatea clipei. Spaime ghilotinează lumina. Om şi natură, arbori şi inorogi sunt atinşi deodată de aripa umbrei... „Şi noaptea/ - ca într-un îndepărtat ev mediu, o/ cetate -/ îşi trage scârţâind/ uriaşele poduri de-ntuneric./ Atunci Styxul cel galben/ curge mai leneş ca oricând,/ iar eu îi strig lui Charon,/ de pe maluri:/ Împinge mai la vale/ luntrea umbrei mele/ şi-n râu, către vărsare,/ aruncă strălucirea-i!” („Destinul unei umbre”).

De la macrocosm la microcosm, lucrurile sunt reflectate ca-ntr-o vale a lacrimilor.

„Într-un colţ uitat de lume/ coboară asfinţitul calvarului;/ aripa ploii se-ncarcă/ de cântecul păsărilor.// Trupul de azimă al singurătăţii/ e rupt în bucăţi egale/ de unul şi acelaşi muritor.// Mugurii luminii sunt storşi/ în paharul vânzării/ de la Cina cea de Taină.” („Amurg”).

Din orizontul plin de fantasme de dincolo de flacăra zării, din necontenit acelaşi îndrăgit spaţiu de metafore voiculesciene, „o ceaţă albastră-şi revarsă/ substanţa peste ape” („Corn de vânătoare”)... acolo, „lumina se-adunase prin cochilii de/ melci,/ ferigile ardeau sub clopote de-argint/ şi-ntâia vânătoare a cerbilor de var/ se risipi-n întunericul ce bântui/ pădurea”.

Ierburile aceloraşi „pământuri/ prea mult uitate de lume” („Inocenţă”) împletesc ecourile poemelor „Vestire”, „Vânătoare”, „Dimineaţă neobişnuită”... cu cerul mătăsos al zorilor neliniştite, al amiezelor planturoase în tihna lor de neatins, al asfinţiturilor sângerânde, al nopţilor incrustate printre zimţii silabelor precum într-o platoşă din armura unui templier...

Verigi de prietenie, peste puntea de spaţiu şi timp a vizionarilor şi a colecţionarilor de poduri, leagă filele gândurilor poetului Ion Podosu cu linia de aur a numelor atât de admirate şi iubite: Cervantes („Morile soarelui, morile vântului”), Lewis Carroll („Cântecul zăpezilor”), Daniel Defoe („Naufragiaţi”), J. L. Borges („Moartea şi busola”), A. Einstein („În sala Einstein”), Samuel Becket („Sosirea lui Godot”) ş.a.

Persida RUGU